marți, 30 iunie 2015

Recenzie Enders (Starters # 2) de Lissa Price

Callie Woodland a distrus banca de corpuri Destinatii Splendide, iar acum locuieste impreuna cu fratele ei in casa oferita cadou de o Endera. Insa vocile sinistre din capul ei nu vor sa-i dea pace, insui Batranul, conducatorul Destinatiilor Splendide, vorbindu-i prin intermediul cipului implantat in cap. Callie il intalneste pe Hyden, fiul Batranului, care este impotriva propriului tata si care doreste sa o ajute pe Callie sa-l opreasca pe Batran sa-i mai controleze pe Metalici- cei care au implantat cipul. Doar impreuna Callie si prietenii ei pot sa-l infranga pe Batran si sa-i elibereze pe Starteri din mana acestora.


Parerea mea / Detalii
  • Cu totii cred ca ne asteptam la un triunghi amoros in aceasta continuare a seriei: Callie - Blake - Michael. Insa, surprinzator, Blake lipseste cu desavarsire din carte si este introdus un nou personaj masculin: Hyden. Ma asteptam totusi la ceva mai multa romanta. Adica atat Michael cat si Hyden o plac pe Cassie, dar niciunul nu face vreun pas spre a forma o posibila relatie cu ea. Poate e de vina tot stresul cu tatal lui Hyden, nebunia cu vocile din capul lor, cu persoanele care inca ii mai pot controla pe Metalici. Nu ma asteptam sa fie o carte la care sa trebuiasca sa te gandesti pe tot parcursul ei "Oh, oare pe cine o sa aleaga Callie, ambii sunt atat de buni cu ea...", pentru ca nu ma prea incanta triunghiurile amoroase, insa totusi parca ma asteptam la altceva.
  • Callie mi s-a parut in multe faze cam imatura si aeriana, in fond are vreo 16 ani (ca majoritatea personajelor de carti young-adult), zici ca asta e varsta suprema, alta varsta nu exista. In schimb, stilul a ramas la fel, putin futurist, cu putin suspans si cateva scene de actiune. Cel putin totul e bine cand se termina cu bine.
  • Putin dezamagitoare per total. Ma asteptam la mai mult, avand in considerare ca prima carte a fost chiar foarte buna. Are multa actiune si mai putina dezvoltare a personajelor. Personajele nu mai sunt stapane pe ele, Enderii inca ii pot controla cum vor ei pe Starteri si asta le scade automat din credibilitate, astfel incat nu mai stii daca persoana de langa tine este cine crezi tu ca este. Nu a fost intocmai pe placul meu, dar nici foarte proasta nu a fost.

Fragment

"[...] singura lectie cu care m-am ales eu din afacerea asta mizerabila cu banca de corpuri este ca aspectul exterior e supraapreciat. Frumusetea nu inseamna sa corespunzi unui standard de holovedeta, ci sa fii tu insati. Pentru ca frumusetea apare si dispare, dar tu esti unicat."

Alcatuirea cartii

26 capitole, 309 pagini

COMANDA CARTEA AICI



vineri, 26 iunie 2015

Recenzie Vrajitorul din Oz (Oz # 1) de L. Frank Baum

Dorothy este o fetita care locuieste in Kansas alaturi de matusa ei Em si unchiul Henry. Casa ei este luata pe sus de catre un ciclon si dusa departe, pe alte meleaguri. Acum Dorothy si catelul ei pe nume Toto se afla singuri intr-un tinut strain. Casa lui Dorothy aterizeaza pe Vrajitoarea cea rea de la Rasarit omorand-o. O batranica ii spune acesteia sa mearga in Orasul Smaraldelor pentru a-l intalni pe Vrajitorul din Oz, cel care i-ar putea indeplini dorinta de a o trimite inapoi acasa in Kansas, asa ca Dorothy porneste pe drumul de caramizi galbene inspre Orasul Smaraldelor. Pe drum, Dorothy zareste intr-un lan de porumb o sperietoare de ciori necajita asa ca merge la ea. Dorothy o salveaza, ridicand sperietoarea de ciori din parul in care era pusa, iar sperietoarea incepe sa vorbeasca. Ii spune ca numele sau este Sperie-Ciori  si ca este facut tot din paie asa ca nu are creier si ca tare mult si-ar dori unul, asa ca Dorothy il invita sa mearga cu ea la Vrajitorul din Oz. Pe drum, ei aud un zgomot ciudat care se dovedeste a fi un om de tinichea intepenit, cuprins de rugina din cauza ploii. Dorothy il ajuta, iar acesta ii spune ca-i lipseste o inima si uite asa pornesc toti trei spre Vrajitorul din Oz, dar sunt atacati de un leu fioros, dar cam fricos, caruia-i lipseste curajul.

Acum cei 4 noi prieteni pornesc toti intr-o aventura grozava plina de invataminte, primejdii, insa eroii nostrii vor da dovada de intelepciune, bunatate si curaj in probele prin care trec pentru a dobandi darurile dorite.

O poveste clasica incantatoare atat pentru copiii de toate varstele cat si pentru copiii din noi. Vrajitorul din Oz de L. Frank Baum a aparut la editura Corint Junior, imprint al Grupului Editorial Corint, in anul 2015, fiind primul volum din seria Oz, serie din care fac parte 14 volume, toate avand ca loc de desfasurare magicul tinut Oz.

Pentru a vedea o mica monstra din ce contine cartea, intrati AICI (se va da automat descarcare la fragmentul pus la dispozitie de Grupul Editorial Corint)


Fragment

"Dorothy ii ascultase discursul cu multa uimire. ce voia sa spuna batrana, de ce o numea vrajitoare si cum de zicea desprea ea ca ar fi omorat-o pe Vrajitoarea rea de la Rasarit? Ea era o fetita inocenta si inofensiva, care fusese purtata de un ciclon, cu tot cu casa, la mii de kilometri departare de locul in care traia si nu omorase nici macar o musca in toata viata ei." 


Alcatuirea cartii

24 capitole; 209 pagini



joi, 25 iunie 2015

Castigatori Concurs Insurgent, Four, Robotii!

Am mai incheiat un concurs alaturi de Grupului Editorial Corint, Editurii Leda si Corint Junior.

Cei care nu ati castigat, puteti cumpara cartile de aici (dati click pe titlu): FOURINSURGENTROBOTII.


Insurgent merge catre Criss CrisEla


Four merge catre Georgiana Azoitei


Robotii merge catre Radu Carligeanu

Felicitari tuturor! Va astept datele (nume si adresa completa) pe bookaholic_guy@yahoo.com in termen de 5 zile. In caz contrar, voi alege alti castigatori. Toate premiile se vor expedia in acelasi timp.

Put it on repeat! # 1

Incepem o noua serie de postari cu denumirea "Put it on repeat", cu eticheta "Muzica". Din cand in cand o sa postam cate o piesa care ne place foarte mult si care ne obsedeaza in acel moment. 

Deviza de azi: "Cainele este cel mai bun prieten al omului"





Apropo, catelul este al nostru. ;)




marți, 23 iunie 2015

Recenzie Four (Divergent # 0.1-0.4) de Veronica Roth

O SINGURĂ ALEGERE ÎL SALVEAZĂ DE TRECUTUL SĂU
O SINGURĂ ALEGERE ÎI MARCHEAZĂ VIITORUL
O SINGURĂ ALEGERE SCOATE LA IVEALĂ PRIMEJDIILE
O SINGURĂ ALEGERE ÎL SCHIMBĂ PENTRU TOTDEAUNA
O SINGURĂ ALEGERE IL VA ELIBERA

Volumul de fata face parte din seria Divergent, scrisa de autoarea Veronica Roth, fiind o antologie de 4 povesti spuse din perspectiva personajului principal masculin al seriei Four. Aceasta contine urmatoarele povesti: Transferatul, Novicele, Fiul, Tradatorul plus inca 3 scene inedite, relatate tot din perspectiva lui Four, din prima carte a seriei, Divergent.

TRANSFERATUL ne prezinta testul de aptitudini al lui Four, ziua in care trebuie sa-si aleaga o factiune din care sa faca parte si momentul in care a primit porecla "Four".



NOVICELE ne ofera o perspectiva personala a lui Four in factiunea Neinfricatii si initierea acestuia in noua lui factiune, cum si-a obtinut tatuajul, inceputul pasiunii sale pentru antrenarea novicilor si intelegerea pericolului Divergentilor.



In FIUL, Tobias se chinuie sa-si gaseasca un loc in ierarhia Neinfricatilor. De asemenea incepe sa suspecteze ceva despre planul  Neinfricatilor si descopera un adevar care i-ar putea afecta viitorul.



Evenimentele din TRADATORUL se desfasoara in acelasi timp cu actiunea primei carti din seria Divergent. Tobias descopera planurile Eruditilor care ar putea afecta sistemul de functionare al factiunilor si face un plan al sau pentru a-i asigura Abnegatiei siguranta. De asemenea, Tobias incepe sa cunoasca din ce in ce mai bine un nou novice: Tris Prior.


Alcatuirea cartii

4 parti; 255 pagini


luni, 22 iunie 2015

Recenzie Focul (Vrajitor si Vrajitoare # 3) de James Patterson



Whit si Wisty, cei doi frati vrajitori au scapat cu viata, iar acum sunt pusi pe drumuri. Acestia gasesc adapost alaturi de familia Neederman, care-i ajuta cand cei de la Noul Ordin sunt pe urmele lor. Dar ceva neasteptat se intampla: lui Whit si Wisty li se arata intr-o viziune parintii lor din Tinutul Umbrelor (Lumea de Jos) care le spun sa nu-i caute. Insa o batrana vrajitoare le indeamna fratilor ca unul dintre ei sa mearga sa-l nimiceasca pe Cel Care Este Unicul si celalalt sa plece sa-si salveze parintii. De aici pana la o aventura periculoasa nu mai este decat un singur pas. Wisty porneste in cautarea Unicului si se inflirteaza in Noul Ordin, iar Whit face o calatorie in lumea de dincolo pentru a-si salva parintii, insa ce va gasi acolo este cu mult peste asteptarile sale.



Parerea mea / Detalii


  • Sincer, s-a simtit un fel de schimbare a stilului de scris fata de restul volumelor aparute, asta poate din cauza faptului ca Jill Dembowski este autoarea principala a cartii. Nu stiu de unde pana unde sau de ce nu s-a implicat la fel de mult James Patterson in scrierea acestei carti, insa nici Jill nu pot sa zic ca a facut o treaba proasta. Am inteles ca James Patterson doar vine cu niste idei de carti, poate scrie chiar prima carte din serie dupa care un alt autor (ghost-writer) se ocupa de continuarea seriei, iar profitul se imparte frateste. In fine...


  • Ma surprinde faptul ca mai sunt inca doua volume aparute in serie, deoarece povestea are parte de o concluzie destul de convenabila, as putea spune, in volumul de fata. Nu zic ca ma plang, doar ca ma surprinde. Sfarstitul volumului acestuia nu te prea face sa-ti doresti o continuare, mai ales ca toate problemele se rezolva si totul e bine  cand se termina cu bine.


Fragmente

"Am senzatia ca inot. Parul meu lung si rosu pluteste in jurul meu. Inot, numai ca ochelarii mei de scafandru sunt cetosi, iar tubul de oxigen tocmai mi s-a golit. Plamanii imi ard atat de tare, incat, pret de o clipa, am impresia ca am luat foc si chiar simt asta pentru prima oara. Fata care poate sa se aprinda singura. Halal Dar!"

"Ma uit furioasa la ea:
- Uitati ce e, daca vreti sa ne concentram asupra trecutului, bine. In trecut, l-am vazut pe Unicul stapanind apa si aerul pe pamant. L-am vazut golind oceane, inaltand tornade si despicand pamantul cu o miscare a degetului mic. Cum ar putea cineva sa-i tina piept?
- Dar ceea ce-i lipseste e focul tau, Wisty, energia ta, electricitatea ta. O fi stapanind el pamantul, dar nu controleaza si oamenii. Cel putin nu si gandurile lor. Nu inca. Dar daca e adevarat ceea ce crede Unicul, daca puterile tale se extind la impulsurile electrice ale creierului, te va folosi ca sa controleze nu doar guvernarea Noului Ordin, dar efectiv si mintea intregii umanitati, in toate dimensiunile ei."


Alcatuirea cartii

2 parti; 88 capitole; 350 pagini

Comanda cartea AICI

NOTA: 3.5/5



vineri, 19 iunie 2015

In curand la Editura Trei!


SIX OF CROWS DE LEIGH BARDUGO


Sase straini periculosi.
O bestie imposibila.

Povestea se petrece in universul Grisha, dupa terminarea celui de-al treilea volum: Regatul Luminilor, insa are alte personaje.




THE UNBECOMING OF MARA DYER DE MICHELLE HODKIN
Povestea unei fete care se trezeste in spital dupa un accident care i-a ucis toti prietenii si care a ranit-o pe ea. O poveste paranormala, young-adult, cu accente romantice.

Spulbera-ma va deveni serial TV!

Recent Tahereh Mafi, autoarea seriei Atingerea lui Juliette, din care a aparut si la noi in Romania primul volum sub titlul Spulbera-ma a anuntat pe pagina ei de Twitter ca seria de carti va deveni un serial tv in viitor.


COMANDATI CARTEA


Sunteti entuziasmati? Eu cu siguranta sunt. :D

miercuri, 17 iunie 2015

Recenzie Chemarea cucului de Robert Galbraith (Cormoran Strike # 1)


               Cormoran Strike este un detectiv particular in varsta de 35 de ani, care dupa ce a luptat in razboi, a ramas fara jumatatea unui picior. Biroul sau se afla in zona ieftina a orasului, intr-o cladire darapanata si nici macar o secretara nu isi poate permite. El incearca sa-si mentina afacerea pe linia de plutire, dar asta nu este deloc usor. Dupa o cearta serioasa cu iubita lui, Cormoran isi muta patul la birou.
               Robin Ellacott tocmai s-a logodit si este in cautarea unui loc de munca. Agentia de angajari temporare o trimite la biroul lui Cormoran pentru o saptamana, ocupand postul de secretara.
In biroul detectivului particular apare John Bristow- un cunoscut avocat, care ii cere ajutorul lui Strike. John este fratele vitreg al unui model celebru- Lula Landry. Despre Lula se presupune ca s-a sinucis cu 3 luni in urma, aruncandu-se de la balconul apartamentului sau. In urma investigatiei, Politia a inchis cazul si l-a catalogat drept sinucidere. Insa John nu crede ca acesta este adevarul si este convins ca sora lui nu s-a sinucis.
            Cu ajutorul lui Robin, Strike afla cateva detalii despre Lula si despre caz si este sceptic in privinta existentei unui criminal. Insa banii oferiti de John il pot intretine pentru cateva luni, in plus va putea plati si o parte din datorii, asa ca accepta cazul.
           Strike incepe investigatia si incearca sa faca lumina in acest caz. Incepe sa o cunoasca pe Lula prin intermediul dicutiilor cu prietenele ei, prin intermediul vecinilor, soferului, portarului. Detectivul isi da seama ca unele lucruri par destul de suspecte: de exemplu de ce a declarat vecina ca a auzit-o pe Lula certandu-se cu un barbat in noaptea mortii ei, sau cine sunt barbatii care au fost surprinsi de camerele de supraveghere din jurul blocului.
Ce s-a intamplat de fapt cu Lula? A fost ucisa sau nu? A avut iubitul ei problematic vreo legatura cu asta?
Cum decurge relatia profesionala dintre Strike si Robin? Va afla detectivul adevarul?
Fragmente:
"Ceea ce jelim noi este imaginea concreta care aparea intr-o multitudine de tabloide si reviste mondene. O imagine care ne-a vandut haine si genti si o idee despre celebritate care, in urma disparitiei ei, s-a dovedit a fi goala si efemera ca un balon de sapun. Ceea ce ne lipseste de fapt, daca am fi indeajuns de sinceri ca sa recunoastem, sunt ispravile amuzante ale acelei fete subtirele, mereu amatoare de placeri, de a carei existenta de eroina de benzi desenate caracterizata de abuzul de droguri, scandaluri, haine elegante si cu un prieten periculos si oscilant nu ne mai putem bucura."
"Cuckoo iubea culoarea si zgomotul. Ii placea sa fie pe strada, ii placea sa mearga pe jos, sa fie libera. Unul dintre motivele pentru care politia a zis ca n-a fost crima au fost geamurile deschise. Ea le deschisese; erau doar amprentele ei pe manere. Dar stiu de ce le-a deschis. Intotdeauna deschidea ferestrele, chiar si cand afara era ger, pentru ca nu suporta linistea. Ii placea sa poata sa asculte Londra."
"Ce-i mai ramanea, dupa toti acesti ani, unei femei insetate de furtuni emotionale, decat sa-l paraseasca iar si iar pe Strike, pana cand singura cale de a-l parasi intr-o maniera cu adevarat rasunatoare a fost parcurgerea completa a cercului, revenind la punctul in care o gasise... Strike o cunostea pe Charlotte. Astepta ca el sa vina s-o salveze. Era testul final, cel mai crud dintre toate."
Opinii editoriale:
Chemarea cucului imi aminteste de ce m-am indragostit pe loc de genul politist.“ - Val McDermid
Robert Galbraith a scris un roman remarcabil. Mai mult, a creat un personaj fermecator in persoana detectivului particular Strike, care cu siguranta va fi vedeta unei serii. Strike si asistenta sa, Robin, formeaza o echipa - una ale carei aventuri viitoare cititorii le asteapta cu sufletul la gura.“ - The New York Times
„Rareori apare un detectiv particular care sa capteze imaginatia cititorilor din prima clipa. Strike tocmai asta face. Romanul lui Galbraith nu pare deloc al unui incepator: are un talent iesit din comun de a evoca Londra si a crea un erou. Un debut extrem de promitator.“ - Daily Mail
„O intriga detectivistica incantatoare si magistral construita.“ - Mirror
Chemarea cucului este un roman stralucit, plasat intr-o lume populata de topmodele, rapperi, creatori de moda, toxicomani si legaturi interzise.“ - The Times
Parerea mea:
Mi-a fost dor de o carte politista, printre atatea carti romantice sau erotice citite in ultima vreme. Chemarea cucului mi-a mai potolit din setea de politist/thriller, dar nu in totalitate. A fost mai mult un roman detectivistic, care prezinta lumea mondena londoneza- modele, rapperi, producatori, dar si oameni saraci, sau persoanele toxicomane.
Cormoran este un personaj foarte bine conturat, cu bune si rele, cu instincte pe care se poate baza. Mi-a placut tare mult si de Robin- si-a depasit de multe ori atributiile de secretara si a fost o prietena pentru Strike- atunci cand a avut nevoie. A stiut ce sa aduca in discutie si ce nu, l-a ajutat cu absolut tot ce a fost in puterea ei pe Cormoran si s-au imprietenit.
Este o carte voluminoasa cu multe detalii, discutii, personaje si poate deveni pe alocuri plictisitoare, insa este o carte frumoasa. M-am inarmat cu rabdare si am dus-o pana la capat, iar rabdarea mi-a fost rasplatita deoarece adevarul m-a luat prin surprindere.
Date despre carte:
Titlul original: The Cuckoo's Calling- 2013
Aparitia in Romania: Editura Trei- 2013
Traducere: Constantin Dumitru-Palcus
Nr. pagini: 613
Seria din care face parte: Cormoran Strike:
                                    1. Chemarea cucului
                                    2. Viermele de matase
                                    3. Career of Evil


marți, 16 iunie 2015

Insurgent (Divergent # 2) de Veronica Roth la Leda!

Four, Tris, Marcus - tatal lui Four, Caleb - fratele lui Tris si Peter sunt pe fuga si se adapostesc la sediul Prieteniei, unde sefa este Johanna, dar sunt descoperiti repede si iarasi sunt pusi pe drumuri. Four se intalneste cu mama lui, despre care credea ca este moarta si descopera ca numarul celor fara factiune este amenintator de mare, cu mult mai mare decat numarul Neinfricatilor. Grupul de fugari se adapostesc acum cu cei de la Candoare. Insa se pregateste un plan amenintator: uciderea liderei Neinfricatilor Jeaniene, care acum face experimente pe cei Divergenti. Va cadea Tris in capcana lui Jeaniene si cu ce pret vor scapa ei din aceasta incurcatura periculoasa? Cum va reactiona lumea cand vor descoperi ca numarul Divergentilor este mai mare decat credeau initial?

Factiunile par sa se clatine din temelii, oamenii se intorc unii impotriva celorlalti. Lumea pasnica pe care au dorit-o cu toti nu va mai fi pasnica pentru mult timp. Prieteniile si aliantele stau sub semnul intrebarii. Ce este oare dincolo de zidul care imprejmuieste orasul?

Fragmente

"-Insurgent, spune el. Substantiv. O persoana care actioneaza in opozitie fata de autoritatea instaurata, si care nu e in mod necesar privita ca un beligerant."

"-Deci cu asta vrei sa te ajut eu? Sa inlaturam un guvern corupt si sa instalam un fel de tiranie a celor fara factiune?
Pufneste.
-Nicio sansa.
-Nu vreau sa fim tirani, zice ea. Vrem sa fondam o noua societate. una fara factiuni.
Mi se usuca gura. Fara factiuni? O lume in care nimeni nu stie cine e si unde se potriveste? Nici macar nu pot concepe asa ceva. Nu-mi pot imagina decat haos si izolare."


Daca doriti aceasta carte, dati click pe titlul INSURGENT sa intrati pe pagina sponsorului nostru Grupul Editorial Corint si sa o comandati. Insurgent a aparut in anul 2014 la editura Leda, facand parte din seria Divergent de Veronica Roth, care mai contine volumul al treilea Experiment si colectia de povesti ale lui Four.

duminică, 14 iunie 2015

Katniss Everdeen Vs. Beatrice Prior

Avertisment: acest articol poate contine mici spoilere, in cazul in care nu stiti despre ce este vorba in seria de carti Jocurile Foamei si Divergent.

KATNISS EVERDEEN

AKA: Katnip, Numarul 12
Varsta: 16-17 ani
Aparitii: Cartile Jocurile Foamei, Jocurile Foamei: Sfidarea, Jocurile Foamei: Revolta de Suzanne Collins;
Filmele Hunger Games (2012), Hunger Games: Catching Fire (2013), Hunger Games: Mockingjay Part I (2014), Hunger Games: Mockingjay Part II (2015).
Interpretata de Jennifer Lawrence in filmele mentionate.

Cine este Katniss Everdeen?

Katniss Everdeen este protagonista si naratoarea romanelor Jocurile Foamei. Katniss traieste in Districtul 12 in universul Jocurilor Foamei, unde lumea este impartita in Districte referitoare la activitatile intreprinse de locuitorii zonelor. Districtele sunt conduse cu o mana de fier de catre Capitoliu. In fiecare an se organizeaza Jocurile Foamei, unde se iau 12 tineri care trebuie sa supravietuiasca in Jocurile nemiloase, urmand ca doar unul singur sa devina castigator. Jocurile sunt organizate pentru a le arata oamenilor cata putere au cei din Capitoliu. Katniss se ofera voluntara la Jocuri dupa ce este aleasa chiar sora ei mai mica. Aceasta da dovada de altruism, sacrificandu-si bunastarea. Datorita modestiei locului unde a trait pana acum, Katniss da dovada de bunavointa in Jocuri, insa asta nu inseamna ca se lasa calcata in picioare de catre ceilalti participanti. Inteligenta, foarte buna la vanat si la manuit arcul, Katniss este un tribut de temut in Jocurile Foamei. Toate aceste lucruri nu sunt insa apreciate de cei din Capitoliu care gasesc atitudinea ei sfidatoare si vor sa scape de ea odata pentru totdeauna cand o forteaza sa participe si in urmatorul an la Jocuri. Katniss va deveni curand un model de curaj si intelepciune pentru toti oamenii din regiunea Panem si va conduce o revolta impotriva Capitoliului.



BEATRICE PRIOR

AKA: Tris
Varsta: 16 ani
Aparitii: Cartile Divergent, Insurgent, Experiment de Veronica Roth;
Filmele Divergent (2014), Insurgent (2015), Allegiant Part I (2016), Allegiant Part II (2017).
Interpretata de Shailene Woodley in filmele mentionate.

Cine este Beatrice Prior?

Beatrice Prior este protagonista si naratoarea romanelor Divergent. In universul Divergent, lumea este impartita in 5 factiuni: Abnegatia - care dau vina pe egoism pentru problemele lumii, Eruditia - formata din membrii foarte inteligenti, Prietenia - a caror membrii sunt impotriva agresivitatii de orice fel,  Neinfricarea - care acuza lasitatea si Candoarea - cei sinceri care urasc duplicitatea. Toti cetatenii sunt supusi unor teste, in urma carora se vor repartiza singuri unei anumite factiuni. Insa Tris este o Divergenta: se potriveste mai multor factiuni (Eruditiei, Abnegatiei si Neinfricatilor), adica este ca o tripla amenintare pentru cei care-i conduc. Desi s-a nascut in factiunea Abnegatie, Tris simte ca nu se potriveste acolo si se transfera la Neinfricati, unde trebuie sa traiasca ca gandul ca este diferita ca Divergenta. Tris este o fata inteligenta, care se pricepe atat sa manuiasca o arma cat si la luptele de corp, insa unele persoane precum Jeaniene o vad ca pe o amenintare. Desi este puternica si neinfricata, in prezenta lui Tobias, Tris este ca o floare delicata. Jeaniene doreste sa faca experimente pe Divergenti si descopera ca Tris este o amenintare mai mare decat si-ar fi imaginat vreodata.


Asadar, cine v-a intrat mai usor la inima? Care este preferata voastra? Cine este mai puternica, frumoasa si de temut eroina?

Care este preferata voastra?

Katniss Everdeen
Beatrice Prior
make a poll


Daca e sa ma intrebati pe mine, intre Divergent si Jocurile Foamei, eu aleg Jocurile Foamei, voi? :)


Care este seria voastra preferata?

Jocurile Foamei
Divergent



Poll Maker

Bookaholic Fact # 9


joi, 11 iunie 2015

Recenzie Al cincilea val (Al cincilea val # 1) de Rick Yancey

Multumesc librariei online Libris pentru ca mi-au oferit aceasta carte pentru recenzie.

Lumea este distrusa de extraterestrii in patru valuri consecutive de atacuri nemiloase, acestea fiind: Stingerea, Atacul, Molima si Amutitorii. Acum urmeaza cel de-al cincilea val, iar supravietuitorii nu mai stiu la ce sa se astepte. Dupa ce mama ei moare in atacul cu numarul 3, Cassie Sullivan, tatal ei si fratele ei mai mic Sammy se refugiaza intr-o tabara a supravietuitorilor. Dar Sammy este luat de catre niste soldati intr-un autobul scolar galben, impreuna cu ceilalti copii supravietuitori, si dusi la adapost, departe de cele rele. Cassie isi da seama cam prea tarziu ca ceva este in neregula cu toata actiunea aceasta de a aduna toti copii si porneste in cautarea fratelui sau mai mic, mai ales acum cand tabara de refugiati este sub atac.
Ben Parrish este un tanar soldat care este acum supus unor probe nemiloase si antrenante in tabara militara pentru a putea face fata ulterior unor eventuale atacuri ale extraterestrilor. Insa cand destinul ii aduce aproape, Cassie si Ben se intalnesc in circumstante mai ciudate si decid sa faca ce e mai bine pentru toti: sa fuga. Dar oare este chiar atat de usor sa fugi de tirania celor din tabara militara, dar mai ales, de mania extraterestrii? Pana la urma, cine este inamicul suprem: oamenii sau extraterestrii? Ce te mai faci cand nu mai esti capabil sa deosebesti raul de bine?

Parerea mea / Detalii

  • Imi plac atitudinile personajelor: sarcastice, usor ironice asupra lucrurilor pe care le fac oamenii in situatii de criza sau asupra lucrurilor banale, simple, de zi cu zi, in ciuda situatiei disperate in care se afla, ma bucura sa stiu ca mai sunt si oameni care pot gasi si putina voie buna.
  • Autorul ne ofera o carte plina de imagini cutremuratoare ale unei lumi aflate in paragina, o lume devenita peste noapte infioratoare, distrusa de extraterestrii, dar si de dorintele lacome ale oamenilor disperati sa supravietuiasca.
  • Mi-as fi dorit sa "vad" mai multi extraterestrii, ca doar despre asta este vorba in carte, sau macar ceva mai multa actiune cu ei, nu cu oamenii, chiar daca nu ne ofera o imagine clara asupra lor. As fi dorit sa aflu mai multe despre Ceilalti, despre intentile lor, ca doar despre oameni stim deja destule.
  • Parca este o tensiune si o presiune prea mare inca de la inceputul cartii intre Cassie si Ben. Ea zici ca este cam obsedata de el inca din timpul scolii, in timp ce el nici macar nu stie ca ea exista. Intr-un final, caile lor se intersecteaza, dar asta se intampla doar mai spre sfarsit.



Fragmente

"Din momentul in care m-am strecurat prn usa sparta a benzinariei, am simtit ca ceva se schimbase. NMu am vazut nimic diferit - magazinul arata exact cum il lasasem eu o saptamana in urma, aceiasi pereti mazgaliti cu graffiri, rafturi rasturnate, podeaua presarata cu cutii goale si fecale de sobolan, casele de marcat sparte si frigiderele de bere vandalizate. De ce au luat oamenii berea si sucurile, banii din casele de marcat si din seig, rolele de bilete laloto, dar au lasat doi paleti de apa potabila, nu pot sa-nteleg. Ce s-or fi gandit? 'Vine apocalipsa extraterestra! Repede, sa luam toata berea!'"


"Poate sunt eu ultima, dar sunt cea care sta in picioare. Sunt cea care se intoarce sa dea piept cu vanatorul fara chip din padure, pe o autostrada pustie. Nu sunt cea care fuge, nu sunt cea care ramane, sunt cea care infrunta. Pentru ca daca sunt intr-adevar ultima, atunci eu sunt omenirea. Si daca asa e ultimul razboi al omenirii, aunci eu sunt campul de batalie."



"Cei puternici raman, cei care s-au indoi fara sa se rupa, asemenea barelor de fier forjat ce intaresc betonul din fata noastra. Inundatii, incendii, cutremure, boli, foamete, tradari, izolare si crime. Ceea ce nu ne ucide, ne ascute simturile. Ne intareste. Ne invata. 'Tu transformi acum plugurile in sabii, Vosch. Ne remodelezi. Noi suntem lutul, tu esti Michelangelor, si vom fi capodopera ta.'"



Alcatuirea cartii

13 parti; 91 capitole; 523 pagini

COMANDA CARTEA AICI
GASITI ATAT PRIMUL CAT SI AL DOILEA VOLUM LA SECTIUNEA DE CARTI IN LIMBA ENGLEZA AICI

NOTA: 3.5/5