sâmbătă, 23 ianuarie 2016

Recenzie Ucenicul Vraciului (Cronicile Wardstone # 1) de Joseph Delaney

Cel mai inalt deal din Comitat este invaluit in mister. Se zice ca un om a murit aici intr-o apriga batalie, in timp ce incerca sa supuna un demon care ameninta intreaga lume. Apoi gheturile au venit din nou peste Pamant, iar cand s-au retras, pana si forma dealurilor, pana si numele targurilor in vale se schimbasera. Astfel, pe varful cel mai inalt din lantul dealurilor, n-a mai ramas niciun semn din ce s-a intamplat odinioara. Doar numele i s-a pastrat. WARDSTONE - Lespedea care pecetluieste raul.

Thomas J. Ward este al saptelea fiu al celui de-al saptelea fiu, lucru care ii ofera abilitati neobisnuite, el vede lucruri pe care oamenii nu le vad in mod normal, precum fantome, spectre, duhuri si alte fiinte supranaturale. Acesta este dat in custodia Vraciului care pazeste Comitatul de spiritele rele, vrajitoare si toate celelalte creaturi supranaturale si periculoase ale Intunericului. In urma antrenamentului acestuia cu Vraciul, Thomas urmeaza sa devina si el la randul sau Vraci. Lectiile incep pentru tanarul invatacel, iar ca o prima proba acesta trebuie sa petreaca o noapte intreaga intr-o casa bantuita. Insa, de parca nu ar fi destul de dificil, Thomas trebuie sa mentina flacara lumanarii aprinsa, sa nu deschida usa numanui si sa coboare in pivnita la miezul noptii pentru a face fata prezentei care bantuie casa. Oare se va descurca tanarul nostru eroul in prima lui misiune? Dar cand o vrajitoare malefica este eliberata din mormantul ei in care a fost condamnata sa-si petreaca restul zilelor, va mai putea ucenicul Vraciului sa supravietuiasca maniei acesteia?


Parerea mea/Detalii

  • Desi stiu seria “Cronicile Wardstone” (“Ultimul ucenic” in versiunea cartilor din America) de ceva vreme si am mai auzit cateva pareri despre ea, nu m-am incumetat sa incep sa o citesc, considerand-o o serie pentru copii. Dar m-am inselat amarnic. “Cronicile Wardstone” nu este o serie pentru copii, nici pe departe, contine destul de multa violenta si pasaje infricosatoare. Daca ar fi sa urmam sfatul de pe spatele copertii “A nu se citi dupa miezul noptii”, prima data l-am lua in ras, insa dupa ce incepi sa citesti cartea, iti vei da seama de unde vine si acest indemn. Joseph Delaney contureaza un univers periculos si intunecat, unde creaturile supranaturle pandesc la fiecare colt asteptand momentul oportun pentru a ataca.
  • Desi sunt personaje pe care le indragesti automat (Tom, Vraciul), sunt si multe personaje in privinta carora incepi sa ai anumite dubii in legatura cu intentiile lor. Si de cele mai multe ori, intuitia iti va da dreptate, unele personaje chiar nu sunt de incredere. Ramane de vazut daca si Thomas va considera la fel sau se va increde orbeste in situatiile de urgenta.
  • Suntem partasi la antrenamentul lui Thomas, traim alaturi de el fiecare moment inspaimantator si tresarim de fiecare data cand vreo creatura incearca sa-i faca felul. Nu ai cum sa nu te atasezi de personajul principal al cartii, in mod special cand inveti alaturi de el ca lumea in care traim este una periculoasa, iar viata pe care urmeaza sa o aiba este una singuratica si trista, insa cu satisfactia ca raul este nimicit.
  • Per total, Joseph Delaney a reusit sa-mi capteze atentia inca de la primele pagini, si in mod special am ramas prins in poveste pana la sfarsitul ei. Fiind un mare amator al genului horror, gotic, nu am avut cum sa nu savurez fiecare pagina din acest prim volum excelent al seriei Cronicile Wardstone. Recomand cartea tuturor celor pasionati de acest gen de literatura, nu doar copiilor, desi, teoretic este o carte pentru copii/tineri, cartea poate fi savurata si de un adult fara nici o indoiala. Sa speram doar ca si celelalte volume ale seriei se vor ridica asteptarilor si vor fi cel putin la fel de bune precum primul volum.






Alcatuirea cartii

14 capitole, 320 de pagini

Conflict principal

(Thomas J. Ward VS. Mama Malkin)




Fragmente

“Noi nu ne folosim de magie, baiete, continua Vraciul, si vocea ii suna putin mai tare ca o soapta a intunericului. Principalele unelte in meseria noastra sunt bunul-simt, curajul si asternerea exacta a faptelor pe hartie, ca sa putem invata din experientele trecutului. Mai presus de toate, noi nu credem in profetie. Nu credem ca viitorul a fost deja stabilit.”

“- Dar domnul Gregory a pregatit si alti ucenici, am izbucnit eu. Unul dintre ei ar fi putut sa se intoarca si sa aiba grija de Comitat. De ce trebuie sa fie eu acela?
- I-a pregatit el pe multi, dar foarte putini si-au incheiatu ucenicia, zise mama, iar cei care au izbutit nu se ridica nici pana la calcaiul lui. Sunt ba nedesavarsiti, ba slabi, ba lasi. Merg pe o cale intortocheata, luand bani de la oameni ca sa faca mai nimic. Asadar, numai tu ai mai ramas acum, fiule. Tu esti ultima sansa. Ultima nadejde. Cineva trebuie s-o faca. Cineva trebuie sa infrunte Intunericul. Si tu esti singurul care poate.”

“Cum poti sa te simti singur? Te ai pe tine, nu-i asa? Cand te-oi pierde pe tine insuti, atunci intr-adevar o sa fii singur. Pana atunci, nu te mai vaita. Esti aproape un barbat acum si un barbat trebuie sa munceasca.”

Comanda cartea AICI

NOTA: 5/5



Coperti The Black Sun's Daughter de M.L.N. Hanover


joi, 21 ianuarie 2016

Instrumente Mortale a ajuns la final! Orasul focului ceresc a aparut la editura Leda!

Întunericul s-a pogorât asupra lumii vânătorilor de umbre. Haosul şi distrugerea îi copleşesc pe nefilimi în vreme ce Clary, Jace, Simon şi prietenii lor se mobilizează pentru a înfrunta cel mai mare rău cu care au avut vreodată de-a face: fratele lui Clary, Sebastian Morgenstern.
Cu ajutorul Pocalului Infernal, el transformă vânătorii de umbre în creaturi de coşmar, distrugând familii şi pe oamenii care se iubesc, pe măsură ce armata lui de întunericiţi creşte. Nimic din această lume nu îl poate înfrânge pe Sebastian… dar dacă vânătorii de umbre ar ajunge pe tărâmul demonilor, ar putea avea o şansă… Se vor pierde vieţi, iubiri vor fi sacrificate, şi întreaga lume se va schimba.
Cine va supravieţui finalului exploziv?
Oraşul Focului Ceresc este una dintre acele cărţi pe care o păstrezi în inimă mult timp după ce ai terminat-o.” — The Guardian
„Seria INSTRUMENTE MORTALE constituie o combinaţie rară de intrigă extrem de complicată şi alertă cu ample digresiuni în vieţile emoţionale ale unor personaje pe care am ajuns să le îndrăgim… Inteligentă, amuzantă şi epică – o serie care creează dependenţă.” — Locus

joi, 14 ianuarie 2016

Interviu C.C. Hunter

Bună! Sunt încântat că am reușit să obțin un interviu cu o autoare americană de succes. Numele ei este C. C. Hunter şi momentan lucrează la seria pentru adolescenți „Shadow Falls” şi la alte poveşti din acelaşi univers magic. La noi, în Romania, au apărut primele volume intitulate  „Născută la miezul nopții” şi Trezită în zori de zi" la editura Leda, în anul 2012, respectiv 2013.
Ce v-a determinat să începeţi a scrie?
Oh, mă bucur că m-ai întrebat acest lucru. Este chiar o poveste amuzantă. Nu în genul “Ha-ha”, ci mai mult “neașteptat”. Este, de asemenea, unul dintre cele mai înspăimântătoare  şi grele  lucruri pe care le-am făcut vreodată. Acum, să nu mă înțelegi greșit: iubesc să scriu. Mai mult de atât, iubesc să spun poveşti - cred că este un lucru obișnuit celor din Sudul Americii – dar, a scrie toate aceste poveşti pe foaie respectând regulile de gramatică de la şcoală, asta m-a speriat. O să-ţi spun un secret: încă mă mai sperie. Vezi tu, sunt dislexică. Pentru mine, asta înseamnă că sunt o persoană care citește oribil pe litere, iar uneori chiar văd literele şi propozițiile pe dos.
Când eram mai tânără, iubitul meu m-a întrebat ce carieră vreau să urmez, iar eu am spus că vreau să devin scriitoare. Niciodată nu am regretat acea decizie. Acea fărâmă mică de speranță m-a determinat să fac, după cum am mai spus, cel mai înspăimântător şi greu lucru.
Vezi tu, nu doar trebuie să învăţ cum să scriu, ci trebuie să şi învăţ cum să mă descurc cu dislexia. De multe ori m-am gândit să renunț, dar am rezistat. Şi știi ce? Cred că dislexia chiar m-a ajutat să devin o scriitoare mai bună, deoarece m-a ajutat să înțeleg mai bine sentimentele oamenilor, lucru care este foarte important în construirea personajelor fictive. În plus, fiind dislexică, am muncit mult mai mult.
Ce credeţi despre seria “Shadow Falls”?
O iubesc. Serios, iubesc să scriu despre Kylie şi prietenii ei de la Shadow Falls. Acum, ştiu o mulțime de autori care spun că personajele lor sunt la fel de reale precum familia şi prietenii lor - sună puțin banal -,  dar este totalmente adevărat. Mă simt ca şi cum aş cunoaște-o pe Kylie şi pe prietenii acesteia, dar este absolut normal, fiindcă fiecare din ei au câte o părticică din mine, iar eu, din ei.
Mda, am câte puțin din ADN-ul vampirilor, vârcolacilor, zânelor şi a vrăjitoarelor în mine. Okay, poate asta este o exagerare, dar există părți din mine care se regăsesc în personaje precum Kylie, ai cărei părinți divorțează la începutul cărții - acest lucru mi s-a întâmplat când aveam 16 ani -sau Miranda, care este colega de cameră şi cea mai bună prietenă a lui Kylie. Miranda este o vrăjitoare dislexică, care își greșește vrăjile. Nu știu eu prea multe despre vrăji, dar, băiete, chiar știu multe despre dislexie! Este puțin şi din Della în mine. Dacă cineva încerca să rănească pe cineva apropiat mie, pot fi la fel de fioroasă precum un vampir, poate chiar mai fioroasă.
Deci, cum am mai spus, îmi place mult să scriu seria “Shadow Falls” şi când va veni sfârșitul (Cartea a 5- a), o să-mi fie foarte greu să mă despart de toți.
Dar știi ceva? La fel mă simt de fiecare dată când termin o carte şi sunt conşteintă că şi în seria următoare vor fi personaje care vor fi atașate de mine (sau eu de ele) într-un fel sau altul.
Aveţi vreun talent despre care noi nu ştim?
După cum am mai spus, sunt o povestitoare înnăscută, iar talentul pe care-l au povestitorii este acela de a sta în fata unei mulțimi de oameni şi de a vorbi liber.
Multe persoane cred că e chiar periculos să-mi înmânezi un microfon, întrucât nu mă mai opresc din vorbit. Am vorbit de mai mult de 500 de ori în fata unui public divers, de la copii de grădiniță până la preșcolari, de la un grup redus de scriitori până unul mai numeros, de la cluburi mici până la mari organizații.
Dacă aţi putea fi un super-erou, care ar fi acela?
Hmm, un super-erou, huh? Păi, cu siguranță, mă pot imagina purtând o capă roșie şi zburând de colo-colo. Tu nu? Okay, o să fiu sinceră. Îmi surâde ideea de a zbura oriunde, dar aş alege mai degrabă să fiu o ființă supranaturală decât un super-erou. Adică, gândește-te: să fii o zână sau vrăjitoare şi să fii capabilă să citești gândurile tuturor ar fi super-tare. Deci, aş fi un vampir, nu pentru dorința de a bea sânge tot timpul, ci pentru că vampirii pot zbura, iar lucrul acesta este foarte cool.
Descrieţi-vă în trei cuvinte…
În numai trei cuvinte? Serios ? Hey, am menționat că sunt din Alabama, nu ? O să încerc oricum. Hmmm, să mă descriu în trei cuvinte… Okay, cred că știu:  Râsul. Iubirea. Lectura.
Acestea sunt cuvintele care mă definesc: cred că nicio problemă, cât ar fi ea de mare, nu poate fi rezolvată fără umor, cred că dragostea adevărată ne va cuceri pe toți într-un final şi cred că m-am născut pentru a scrie.
Care dintre cărţile de până acum a fost cel mai greu de conceput?
Oh, asta e o întrebare bună! Aş spune „Taken at Dusk”, cartea a treia din seria „Shadow Falls”. Se va lansa în aprilie anul acesta în SUA. A fost cea mai emoțională şi sentimentală carte pe care am scris-o până acum, acest tip de cărţi scriindu-se mai greu.
Acum ce este așa emoțional la carte? Shadow Falls îşi pierde un prieten bun şi scriind acea scenă mi-a fost greu pentru mine. Sunt convinsă că oricine ar citi-o ar avea nevoie de o cutie de șervetele.
De care carte sunteţi cea mai mândră că aţi citit-o?
Hmm, ştii, am citit o grămadă de cărți şi am multe favorite, dar o carte care are un loc special în inima mea este „Pânza lui Charlotte” de E. B White. Am citit-o când eram copil şi încă iubesc acea poveste.
Vezi tu, întotdeauna m-am gândit că ar putea fi o poveste de dragoste între Charlotte, păianjenul din hambar, şi porcușorul Wilbur. Mda, o mulțime de oameni mi-au spus că nu are niciun sens, dar hey, pentru mine chiar are. Cartea include multe relații între personaje din specii diferite, poate că acest lucru  m-a determinat să cuplez şi eu în  „Shadow Falls” câteva.
Ceva gânduri pentru fanii români?
În primul rând, aş dori să vă mulțumesc tuturor că îmi citiți cărțile. Îmi place să aud veşti de la cititorii mei şi sunt uimită că mi-ai scris tocmai din Romania şi mi-ai cerut un interviu. Ştiu că timpul dintre publicațiile cărților în Romania este destul de lung şi sper să nu deveniți prea nerăbdători. Sper ca tuturor fanilor din Romania să le placă să citească seria „Shadow Falls” la fel de mult cum îmi place mie să o scriu,
Mulțumesc mult,
C. C.