TOP DE VÂNZĂRI GRUPUL EDITORIAL CORINT LA GAUDEAMUS 2012

Târgul de carte Gaudeamus, ediţia a 19-a tocmai s-a încheiat. În cele 5 zile de târg Grupul Editorial Corint a pus la dispoziţia cititorilor noutăţi, pachete şi promoţii speciale, cărţi pentru toate gusturile şi mai ales pentru toate buzunarele. Cititorii noştrii au putut achizitiona de la târg cărţi începând de la 2 lei, noutăţi cu 25%-35% reducere şi pachete promoţionale cu 50% – 60% reducere.

În topul vânzărilor s-a situat un titlu Corint Junior – vol. 2 din seria Generala de James Patterson – Salvaţi-mă de aici! – o poveste emoţionantă cu un puternic substrat educaţional scrisă pe gustul copiilor de peste 8 ani. Locul doi în top este reprezentat de cărţile de îngrijire şi creştere a copiilor scrise de Gina Ford, publicate de Editura Corint – deliciul mămicilor a fost de departe cartea Învaţă-l să facă la oliţă de Gina Ford. Aşa cum ne-am obişnuit deja de câţiva ani încoace cărţile Leda adresate tinerilor nu aveau cum să lipsească din top – anul acesta premianta este continuarea seriei Divergent de Veronica Roth – vol. 2, Insurgent.


Noutatea colecţiei Thriller de la Editura LedaApelul morţilor de Ian Rankin s-a bucurat şi ea de aprecierea fanilor genului. Iar cărţile istorice de la CorintEkaterinburg. Ultimele zile ale Romanovilor de Helen Rappaport, Întoarcerea acasă de Slavomir Rawicz şi Iniţiere în Orientul Antic de Jean Bottero au avut şi ele partea lor de succes ocupând un binemeriat loc în topul 10 de vânzări.



Atât părinţii, dar şi micii cititori au apreciat poveştile şi cărţile ilustrate publicate special pentru ei în prag de sărbători. Titluri ca: Poveşti din toată lumea, Basme şi poveşti româneşti, Poveşti de Crăciun (o colecţie de poveşti scrise de autori celebrii ca: Hans Christian Andersen , Fraţii Grimm , Selma Lagerlöf , Lev Tolstoi şi Mark Twain), 24 de poveşti năstruşnice în aşteptarea lui Moş Crăciun şi Viaţa şi aventurile lui Moş Crăciun de Lyman Frank Baum vor aduce fericire celor ce le vor citi.




Grupul Editorial Corint le mulţumeşte cititorilor că au fost alături de noi şi la acestă ediţie a târgului Gaudeamus într-un număr atât de mare.

Comentarii