Recenzie Ucenicul Vraciului (Cronicile Wardstone vol. 1) de Joseph Delaney

Cel mai inalt deal din Comitat este invaluit in mister. Se zice ca un om a murit aici intr-o apriga batalie, in timp ce incerca sa supuna un demon care ameninta intreaga lume. Apoi gheturile au venit din nou peste Pamant, iar cand s-au retras, pana si forma dealurilor, pana si numele targurilor in vale se schimbasera. Astfel, pe varful cel mai inalt din lantul dealurilor, n-a mai ramas niciun semn din ce s-a intamplat odinioara. Doar numele i s-a pastrat. WARDSTONE - Lespedea care pecetluieste raul.

Thomas J. Ward este al saptelea fiu al celui de-al saptelea fiu, lucru care ii ofera abilitati neobisnuite, el vede lucruri pe care oamenii nu le vad in mod normal, precum fantome, spectre, duhuri si alte fiinte supranaturale. Acesta este dat in custodia Vraciului care pazeste Comitatul de spiritele rele, vrajitoare si toate celelalte creaturi supranaturale si periculoase ale Intunericului. In urma antrenamentului acestuia cu Vraciul, Thomas urmeaza sa devina si el la randul sau Vraci. Lectiile incep pentru tanarul invatacel, iar ca o prima proba acesta trebuie sa petreaca o noapte intreaga intr-o casa bantuita. Insa, de parca nu ar fi destul de dificil, Thomas trebuie sa mentina flacara lumanarii aprinsa, sa nu deschida usa numanui si sa coboare in pivnita la miezul noptii pentru a face fata prezentei care bantuie casa. Oare se va descurca tanarul nostru eroul in prima lui misiune? Dar cand o vrajitoare malefica este eliberata din mormantul ei in care a fost condamnata sa-si petreaca restul zilelor, va mai putea ucenicul Vraciului sa supravietuiasca maniei acesteia?


Parerea mea/Detalii

  • Desi stiu seria “Cronicile Wardstone” (“Ultimul ucenic” in versiunea cartilor din America) de ceva vreme si am mai auzit cateva pareri despre ea, nu m-am incumetat sa incep sa o citesc, considerand-o o serie pentru copii. Dar m-am inselat amarnic. “Cronicile Wardstone” nu este o serie pentru copii, nici pe departe, contine destul de multa violenta si pasaje infricosatoare. Daca ar fi sa urmam sfatul de pe spatele copertii “A nu se citi dupa miezul noptii”, prima data l-am lua in ras, insa dupa ce incepi sa citesti cartea, iti vei da seama de unde vine si acest indemn. Joseph Delaney contureaza un univers periculos si intunecat, unde creaturile supranaturle pandesc la fiecare colt asteptand momentul oportun pentru a ataca.
  • Desi sunt personaje pe care le indragesti automat (Tom, Vraciul), sunt si multe personaje in privinta carora incepi sa ai anumite dubii in legatura cu intentiile lor. Si de cele mai multe ori, intuitia iti va da dreptate, unele personaje chiar nu sunt de incredere. Ramane de vazut daca si Thomas va considera la fel sau se va increde orbeste in situatiile de urgenta.
  • Suntem partasi la antrenamentul lui Thomas, traim alaturi de el fiecare moment inspaimantator si tresarim de fiecare data cand vreo creatura incearca sa-i faca felul. Nu ai cum sa nu te atasezi de personajul principal al cartii, in mod special cand inveti alaturi de el ca lumea in care traim este una periculoasa, iar viata pe care urmeaza sa o aiba este una singuratica si trista, insa cu satisfactia ca raul este nimicit.
  • Per total, Joseph Delaney a reusit sa-mi capteze atentia inca de la primele pagini, si in mod special am ramas prins in poveste pana la sfarsitul ei. Fiind un mare amator al genului horror, gotic, nu am avut cum sa nu savurez fiecare pagina din acest prim volum excelent al seriei Cronicile Wardstone. Recomand cartea tuturor celor pasionati de acest gen de literatura, nu doar copiilor, desi, teoretic este o carte pentru copii/tineri, cartea poate fi savurata si de un adult fara nici o indoiala. Sa speram doar ca si celelalte volume ale seriei se vor ridica asteptarilor si vor fi cel putin la fel de bune precum primul volum.






Alcatuirea cartii

14 capitole, 320 de pagini

Conflict principal

(Thomas J. Ward VS. Mama Malkin)




Fragmente

“Noi nu ne folosim de magie, baiete, continua Vraciul, si vocea ii suna putin mai tare ca o soapta a intunericului. Principalele unelte in meseria noastra sunt bunul-simt, curajul si asternerea exacta a faptelor pe hartie, ca sa putem invata din experientele trecutului. Mai presus de toate, noi nu credem in profetie. Nu credem ca viitorul a fost deja stabilit.”

“- Dar domnul Gregory a pregatit si alti ucenici, am izbucnit eu. Unul dintre ei ar fi putut sa se intoarca si sa aiba grija de Comitat. De ce trebuie sa fie eu acela?
- I-a pregatit el pe multi, dar foarte putini si-au incheiatu ucenicia, zise mama, iar cei care au izbutit nu se ridica nici pana la calcaiul lui. Sunt ba nedesavarsiti, ba slabi, ba lasi. Merg pe o cale intortocheata, luand bani de la oameni ca sa faca mai nimic. Asadar, numai tu ai mai ramas acum, fiule. Tu esti ultima sansa. Ultima nadejde. Cineva trebuie s-o faca. Cineva trebuie sa infrunte Intunericul. Si tu esti singurul care poate.”

“Cum poti sa te simti singur? Te ai pe tine, nu-i asa? Cand te-oi pierde pe tine insuti, atunci intr-adevar o sa fii singur. Pana atunci, nu te mai vaita. Esti aproape un barbat acum si un barbat trebuie sa munceasca.”

Comanda cartea AICI

NOTA: 5/5



Comentarii

  1. Buna :) Ai primit o leapsa de la mine: http://dreams-have-wings.blogspot.ro/2016/01/leapsa-totally-shouldve-book-tag.html xx

    RăspundețiȘtergere
  2. Cartea este extraordinara si merita nota zece. O recomand tuturor celor care iubesc literatura fantastica. Subiectul cartii este deosebit, te tine in mod alert si te captureaza intr-un univers fantastic.
    Si eu am facut recenzii cartilor din aceasta serie pe blogul meu personal: https://lumeaemiliei.blogspot.ro/search/label/merita%20citit%3F

    RăspundețiȘtergere
  3. Am auzit de carte. Eu am dat intamplator peste ea si pare in genul unei carti pe care am terminat-o recent si care mi-a placut la nebunie. E vorba despre seria Tronul de clestar de Sarah J. Mass. Mama mea a citit toate volumele din Vraciul si spune numai de bine despre ea. Deabea astept sa o citesc si eu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu am citit decat primele două volume din serie, dar este superba! Merita toata atentia. O voi continua si eu de citit intr-o zi! ;)

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Asteptam parerile voastre!