Recenzie Urmașii de Sânge și Os (Zestrea Orishei vol. 1) de Tomi Adeyemi


Zélie Adebola locuiește împreună cu familia ei în ținutul Orisha, care în urmă cu 11 ani fremăta de magie. Însă, într-o zi, totul s-a schimbat. Oamenii s-au întors împotriva posesorilor de magie numiți maji, la ordinele regelui. Majii au început să piardă teren în fața oamenilor ordinari și au fost uciși pe capete. Aceea a fost și ziua nefastă în care zeii i-au părăsit pe maji, aceștia nemaiputând să-și exercite magia. Printre victimele regelui se numără și mama lui Zélie. 

  
Acum Zélie este o tânără domnișoară Diviner (copii aleși la naștere de către zei să poarte magia în sânge), care învață arta luptei cu bastonul, din moment ce magia nu mai este accesibilă. Viața lui Zélie se schimbă însă în ziua în care pleacă în cetatea Lagos pentru un simplu negoț cu pește. Aici dă peste o prințesă fugară pe nume Amari care îi va schimba destinul. Deși Zélie este suspicioasă în legătură cu Amari și intențiile acesteia, fetele vor trece printr-o aventură magică și periculoasă. Însărcinată să aducă magia înapoi pe teritoriul Orishei, Zélie va trebui să învețe în cine poate avea încredere și în cine nu și va descoperi pe propria piele că aducerea magiei înapoi este posibil să nu fie cea mai bună soluție. Împreună cu fratele ei luptător Tzain și prințesa Amari, Zélie pune la îndoială dorința zeilor și trebuie să treacă prin cea mai grea încercare a vieții ei. Ce te faci când în peisaj apare și un tânăr prinț fermecător, dar plin de ură și răzbunător? Zélie va avea nevoie de tot norocul pe care zeii i-l pot hărăzi pentru a face față încercărilor care i se aștern în față. 


  • Acțiunea se plasează într-un timp incert, însă spațiul desfășurării acțiunii este un ținut mitic numit Orisha, undeva în Africa, unde magia domnește. Toți majii au câte un reprezentant în rândul zeilor, în funcție de categoria de magie pe care o posedă. Clanurile de maji întâlnite sunt Secerătorii (maji ai vieții și ai morții), Conectorii (maji ai minții, ai spiritului și ai viselor), Mareicii (maji ai apei), Arzătorii (maji ai focului), Eolicii (maji ai aerului), Pământicii și Faurii (maji ai fierului și ai pământului), Luminarii (maji ai întunericului și ai luminii), Tămăduitorii și Cancerii (maji ai sănătății și ai bolii), Clarvazătorii (maji ai timpului) și Îmblănzitorii (maji ai animalelor). Câțiva dintre maji sunt legați de elementele naturale din câte se vede, însă mi-ar fi plăcut ca autoarea să introducă și în volumul de față maji ai fiecărei categorii, singurele prezente în volumul acesta fiind Conectorii, Arzătorii și Secerătorii (din câte îmi aduc eu aminte). Sper ca volumul următor să ne prezinte diferiți maji în toată splendoarea și puterea lor.
  • Odată ce citești nota autoarei de la finele cărții nu mai e cale de întoarcere și vei privi toată cartea și personajele cu alți ochi, asemănându-le cu situația socială actuală a oamenilor de culoare. Cartea stă ca un pilon reprezentativ pentru oamenii de culoare, autoarea făcând analogii pe care nici nu le vei simții cu realitatea contemporană. Dacă tot vorbim despre autoare, demn de notat este și imaginația debordantă a acesteia, construind Orisha bazata pe elemente reale: animalele de protecție numite leopanare, leonare și pantenare sună atât de cunoscut încât îți vei da seama că sunt bazate pe animalele reale: leoparzii, leii și panterele. De aici și până la numele de maji (= magi/vrăjitori), ingeniozitatea lui Tomi nu pare să aibă limite.

Inan se uită lung la Amari și, pentru o clipă, nu știu cine e. Căpitanul nemilos; micul prinț; un maji speriat și fragil? E un dor în ochii lui, o dorință de a renunța la luptă. Însă când își ridică bărbia, ucigașul pe care-l cunosc e înapoi.

Frica.
Îmi e totdeauna frică.
E un adevăr pe care l-am încuiat în suflet cu ani în urmă, un fapt pe care m-am luptat din răsputeri să-l depășesc. Pentru că, atunci când m-apucă, sunt ca paralizată.
Nu pot respira.
Nu pot vorbi.
Dintr-odată, mă prăbușesc la pământ, lipindu-mi palma peste gură, ca să-mi înăbuș suspinele. Nu contează cât de puternică devin, cât de multă putere îmi oferă magia mea. Ei întotdeuna mă vor urî, pe lumea asta.
Întotdeauna îmi va fi frică.


Alcatuirea cartii

588 pagini, 85 capitole

Nota

4.5/5


Comentarii