Recenzie Misterul de la Blackwood de Lois Duncan

Kathryn (Kit) Gordy a fost admisă la școala de elită pentru fete Blackwood a lui Madame Duret, unde urmează să fie studentă pentru următoarele șase săptămâni, timp în care mama ei și tatăl ei vitreg se află în luna de miere. Kit ajunge mai devreme cu o zi de deschiderea oficială a școlii, însă nu poate să nu se gândească că ceva este în neregulă cu misteriosul conac Blackwood: coridoare întunecate, uși care nu se închid decât din exterior și personal suspicios. Kit le întâlnește și pe celelalte fete admise: Sandra (Sandy) Mason, Lynda Hannah si Ruth Crowder. În a opta seară, Kit se trezește auzind un țipăt, cel al Sandrei. Intrând cu forța în camera înfrigurată a fetei, Kit este sigură că a văzut silueta unei fete la capătul patului prietenei ei, Sandy. Ea îi povestește incidentul lui Jules Duret, profesorul ei de pian și fiul lui Madame Duret, însă acesta pune incidentul pe seama imaginației fetei. În cateva luni, fetele încep să dezvolte talente pe care nu le aveau înainte; ele devin din ce în ce mai bune la scris, la pictură, la matematică și muzică, fiecărei fete atribuindu-se un talent artistic aparte. Însă ce nu știu ele este că în tot acest timp Madame Duret a avut planurile ei nefaste în legătură cu ele, iar prezența lor la această școală misterioasă nu este deloc întâmplătoare.

Cineva țipă. Undeva în întunecimea din partea cealaltă a ușii. Era un țipăt ciudat, înăbușit într-o clipă, de parcă o mână ar fi insistat brusc să acopere gura. Țipătul trecu prin Kit ca un șoc electric. Mâna îi tresări involuntar și tastă un șir de absurdități. Se ridică în capul oaselor și rămase încordată și marcată ascultând. Nu era nimic altceva decât liniște. Dar l-am auzit, își spuse ea. Știu că l-am auzit. De undeva din dormitoare cineva țipase. De durere? De frică? Poate că doar din cauza unui coșmar. Totuși, poate că din alt motiv. Oare strigase după ajutor? Nu vreau, se gândi Kit. Nu pot. Pur și simplu, nu pot să deschid ușa aceea și să ies.

Lois Duncan a fost o romancieră americană de succes, subiectele cărților ei pentru copii și tineri fiind îndeosebi axate pe suspans și mister. Titluri precum Știu ce-ai făcut astă-vară, Hotel pentru căței, Killing Mr. Griffin și Down a Dark Hall (Misterul de la Blackwood) au beneficiat de ecranizări de-a lungul timpului. Misterul de la Blackwood este un roman plin de angoasă şi mister şi spune povestea a patru tinere captive într-un joc murdar paranormal şi înspăimântător. Aruncată într-un peisaj solitar, departe de prietenii ei şi de adulţi capabili să ofere ajutor şi răspunsuri, Kit, în vârstă de 16 ani, trebuie să dezlege de una singură "Misterul de la Blackwood", în ce se vrea a fi o combinaţie demnă de Nancy Drew şi Scooby Doo. Scrisă în 1974, personajele nefiind conectate la tehnologie şi incapabile astfel să ceară ajutor când lucrurile iau o întorsătură nefastă, este lesne de înţeles de ce Kit se simte mai izolată ca oricând, însă acest aspect sporeşte astfel sentimentul de singurătate şi neputinţă al protagonistei, oferind cititorilor în același timp un sentiment de nesiguranță. Deşi romanul este foarte uşor de citit, limbajul accesibil şi personajul principal plăcut, cu care poţi rezona rapid, sfârşitul a părut puţin grăbit, dar totuși destul de satisfăcător referitor la felul în care au decurs lucrurile într-un final. Filmul din 2018, în regia lui Rodrigo Cortés și produs de Stephenie Meyer (responsabilă pentru fenomenul pentru tineri Amurg), se bazează pe carte într-o foarte mare măsură, însă aici accentele horror sunt mult mai pregnante decât în carte, spectatorii fiind mult mai implicați emoțional în povestea lui Kit datorită legăturii dintre ea și tatăl ei, a efectelor speciale spectaculoase și a poveștii bine scrise.

Nu se poate, își spuse ea. Nu poate fi cineva în spatele meu. Holul era gol când am ieșit din cameră. Oricine ar fi în urma mea în clipa asta ar fi trebuit să iasă odată cu mine, și asta era imposibil. Și totuși, bărbatul era acolo, imaginea lui era la fel de clară ca a ei, și stătea atât de aproape în spatele ei, încât era incredibil că nu-i simțea și respirața în ceafă. Trăgând aer în piept, Kit făcu singurul lucru pe care mai era în stare să-l facă. Închise ochii și țipă.

Alcătuirea cărții

19 capitole, 190 pagini

Nota