Elena, Bonnie, Meredith, Stefan și Matt merg la colegiul Dalcrest, aproape de Fell's Church, considerând că este mai prudent să fie aproape de casă dacă lucrurile o iau razna din nou. Datorită liniilor magice care înconjoară Fell's Church, acest oraș va fi mereu o atracție pentru creaturile supranaturale de tot felul, iar tinerii se simt datori să protejeze orașul de orice amenințare de ordin supranatural sau paranormal. Bonnie vrea să iasă din umbra prietenelor ei cele mai bune, Meredith și Elena, și crede că destinul îi surâde în sfârșit când întâlnește un tip fermecător pe nume Zander. Între timp, Matt primește o scrisoare misterioasă pe patul său din cămin, venită de la Societatea Vitale, o societate secretă care alege o singură persoană din an, dintre cei mai înzestrați și inteligenți, pentru a li se alătura. Damon află despre dispariția unor tineri precum Daniel Greenwater și Taylor Harrison și decide să investigheze pe cont propriu pentru a-i proteja pe cei dragi de o posibilă amenințare. Însă la Dalcrest se ascunde o amenințare mai întunecată decât orice ar fi crezut tinerii noștri din Fell's Church. Studenții încep să dispar sau să moară în condiții suspecte, iar Elena și prietenii ei încearcă să dea de capăt misterului de la colegiu și să rămână în viață.
Mersul la facultate îți poate pune piedică relației, în special dacă aceasta a început mai demult, iar relația Elenei cu frații Salvatore nu face excepție. Vrând să exploreze și să experimenteze viața de studentă, Elena aproape că își distruge relația cu Damon și Stefan. Și da... am spus relația cu Damon și Stefan. Probabil v-ați aștepta ca după nouă volume și mai bine de douăzeci de ani de la apariția inițială a primelor volume, Elena să se fi hotărât odată cu care frate vampir vrea să rămână, însă nu... După cum știm, Elena a fost la un moment dat vampir, dar a fost ulterior schimbată înapoi în om de către Gardiene (cel mai probabil pentru a oferi un motiv pentru a continua seria de cărți). Redevenind om, Elena nu mai are o eternitate la dispoziție să aleagă între cei doi frați vampiri cuceritori, ba chiar viața merge mai departe, ea continuă să îmbătrânească și merge la colegiu pentru a-și construi un viitor. Și până la urmă, de ce ar alege? Îi are la dispoziție pe amândoi frați Salvatore care o iubesc și care ar face orice pentru ea, însă nehotărârea ei și inconsecvența în gânduri e mai mult decât iritantă, fapt care o clasează pe Elena printre cele mai enervante protagoniste, bineînțeles alături de Bella Swan din celebra Twilight. Cel mai rău îmi pare că îi trage după ea și pe prietenii ei, în situații periculoase, aproape mortale. Asta, și faptul că nehotărârea ei îi rănește uneori pe frații Salvatore. Deși susține că ea nu este Katherine, că nu i-ar face pe frații vampiri să lupte pentru ea sau să le dăuneze relației dintre frați, Elena ajunge să facă exact acele lucruri. Adică, suntem în secolul XXI, chiar e posibil să îți placă de două persoane și să nu știi pe care să îl alegi, însă să se bată moneda pe asta vreme de nouă volume (până acum), e mai mult decât obositor și, să nu mai spun, iritant.
După ce Elena se decide să pună pauză relației cu Stefan, începe să-l blameze tot pe el că a îndepărtat-o "într-un fel nemilos", iar prietenii lor încearcă să îl convingă pe Stefan că "Indiferent ce se întâmplă cu Damon, Elena o să se întoarcă la tine. Iar tu ai fi un mare prost să nu o primești, pentru că ea e singura potrivită pentru tine." Ceva de genul "Las-o frate să te înșele că tot la tine se întoarce", mentalitate de Ev Mediu. Cum mai poți accepta pe cineva în viața ta, despre care știi că se mai gândește și la altcineva? Moralitatea pare să-și fi luat concediu când a fost scris acest volum, cert e că NU L.J. l-a scris, și se cam simte... pe lângă inconsecvență și nehotărâre, avem și încredere oarbă. Bonnie se aruncă cu capul înainte într-o relație periculoasă, iar Matt are de-a face cu o organizație de studenți a căror scopuri nu le cunoaște. Ați crede că după atâtea aventuri periculoase și întunecate cu felurite creaturi supranaturale, protagoniștii ar fi mai precauți. Dar nu, și precauția și-a luat concediu. Singura cu scaun la cap din acest volum pare a fi Meredith, tânăra care face parte din familia de Vânători și care are ca scop nimicirea creaturilor supranaturale care creează probleme. Sperăm doar să le insufle și celorlalte personaje în următoarele volume niște logică și moralitate.
"Mă simt ca și cum în fața mea s-ar deschide două drumuri. Unul înaintează prin lumină, și acolo este fata obișnuită care credeam că vreau să fiu: petreceri și școală, și în cele din urmă o slujbă și o casă, și o viață normală. Asta e ceea ce vrea să-mi ofere Stefan. Celălalt se află în întuneric, alături de Damon, și abia acum încep să-mi dau seama cât de multe are de oferit lumea întreagă și cât de mult îmi doresc să încerc tot ceea ce cuprinde ea. "
Alcătuirea cărții
42 capitole, 410 pagini
Nota
3/5
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Asteptam parerile voastre!