Recenzie Mă gândesc să-i pun capăt de Iain Reid

 

"Dacă nu ai nimic, nu ai nimic de pierdut."

Jake și iubita lui se îndreaptă spre ferma părinților acestuia. Deși sunt împreună de aproape două luni, tânăra se întreabă dacă cei doi sunt potriviți împreună și se gândește să-i pună capăt. Drumul este unul lung și întunecat, astfel că cei doi încep să aibă numeroase discuții filozofice despre viață. Femeia este reticentă în a-i spune despre Apelant, o persoană misterioasă care o sună de pe numărul ei și care uneori îi lasă mesaje criptice. Femeia de asemenea a mai văzut silueta unui bărbat foarte înalt care își frângea mâinile, în afara casei ei, după geamul care îi desparte, ba chiar uneori i se pare că îi face cu mâna. În cele din urmă cei doi ajung la casa de la ferma familiei lui Jake, însă curând lucrurile scapă ușor de sub control, iar iubita lui Jake realizează că îi este ce în ce mai greu să se despartă de acesta.

„Cred că ceea ce vreau este ca cineva să mă cunoască. Să mă cunoască cu adevărat. Mai bine decât oricine altcineva și poate chiar decât mine. Nu de aceea ne facem angajamente unul față de altul? Nu este pentru sex. Dacă ar fi pentru sex, nu ne-am căsători cu o singură persoană. Am continua să găsim noi parteneri. Facem angajamente din multe motive, știu, dar cu cât mă gândesc mai mult la asta, cu atât cred că relațiile pe termen lung sunt pentru a cunoaște pe cineva. Vreau ca cineva să mă cunoască, să mă știe cu adevărat, aproape ca și cum acea persoană ar putea intra în capul meu. Cum s-ar simți asta? A avea acces, a ști cum este în capul altcuiva. Pentru a te baza pe altcineva, pune-l să se bazeze pe tine. Aceasta nu este o legătură biologică precum cea dintre părinți și copii. Acest tip de relație ar fi unul consimțit. Ar fi ceva mai bun, mai greu de realizat decât unul construit pe biologie și genetică comună. Cred că asta este. Poate așa știm când o relație este reală. Când altcineva care anterior nu avea legătură cu noi ne cunoaște într-un mod la care nu ne-am gândit sau în care nu am crezut că este posibil.”

Mi-e greu să nu ofer spoilere, întrucât tot ce știu acum (odată ce am terminat cartea), spulberă tot ce știam la început. Povestea este relatată de iubita lui Jake, căreia nu i se dă o identitate clară și nici nume. Tensiunea, neliniștea, groaza, suspansul - toate sunt ascendente pe măsură ce intri în poveste și pe măsură ce ești martor la evenimente, toate culminând cu un final mai mult decât șocant. Povestea în sine nu are foarte multă acțiune, ci se axează mai degrabă pe introspecție, însă Iain Reid a reușit să creeze un suspans palpabil și un sentiment de claustrofobie care rămâne cu tine pe tot parcursul cărții. Din alte recenzii citite și păreri exprimate, am observat că lumea se plângea de multitudinea de păreri filozofice exprimate, de dialogurile interminabile, de faptul că naratoarea expune în prea multe cuvinte aceleași idei, pe care le repetă. Nu pot să fiu de acord, întrucât mi-au plăcut până și aceste pasaje. Într-un fel m-au făcut să îmi pese de personajul principal, i-au dat o notă umană, realistă, astfel încât mi-a fost ușor să mă identific cu acesta. Ideile expuse despre viață, relații interumane și despre sine nu sunt neaparat revoluționare, însă te fac să te gândești la ele și la faptul că și alții își pun aceleași întrebări ca tine. Cartea are două planuri narative - unul principal (cel cu Jake și iubita) și un altul secundar (două persoane care descoperă un cadavru). Părțile cadrului secundar sunt mult mai vagi și scurte, însă reușesc să-ți stârnească atenția pentru a-ți face diferite scenarii în cap. E în regulă, și eu mi-am făcut, dar tot nu m-am așteptat ca acela să fie finalul. Toate indiciile mici pe care autorul le include pe ici-colo au sens odată ce ajungi în ultimele 20 de pagini. Până atunci, te scufunzi în o mulțime de întrebări și scenarii pe care ți le faci singur în mintea ta. Mereu m-am așteptat să „cadă bomba de undeva”, să se întâmple ceva, însă nu este genul acela de carte. E o carte pe care trebuie să o „rumegi”, să o simți, să te lași cufundat în atmosfera sumbră, gotică și să te bucuri de experiență.

De departe una dintre cele mai bune cărți citite anul acesta, „Mă gândesc să-i pun capăt” m-a luat pe sus, pe nepregătite, m-a făcut să-mi pun o mulțime de întrebări, m-a șocat, scârbit, intrigat, totul pentru a mă trânti în fața unui final neașteptat și total revelator care răspunde tuturor întrebărilor acumulate pe parcurs. A apărul și un film Netflix bazat pe carte, însă nu l-am vizionat; nu am vrut să risc să nu-mi placă și să-mi stric părerea bună despre carte, poate la un moment-dat mă voi răzgândi, dar cum toate sunt proaspete în capul meu, mai bine mă abțin pe moment. Cum știi când o carte e bună? Când aceasta îți rămâne în minte mult timp după ce ai terminat-o.

„Uneori un gând este mai aproape de adevăr, de realitate, decât o acțiune. Poți spune orice, poți face orice, dar nu poți falsifica un gând.”

Personaje:
Femeia
Jake
Doug - instructorul auto
Părinții lui Jake

Fetele de la Dairy Queen
Îngrijitorul de la școală

Alcătuirea cărții:

255 pagini

Nota:

5/5